Fostul comandant al IJJ Ialomiţa, Nicolae Parepa, candidatul PRU pentru Camera Deputaţilor
Încă de anul trecut, de dinainte să-şi încheie cariera militară, scriam despre comandantul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Ialomiţa, Nicolae Parepa, că după ieşirea la pensie va îmbrăţişa cariera politică. După cum procedase şi în cazul altor dezvăluiri de-ale noastre, Parepa a infirmat informaţia noastră. Numai că nu a trecut mult timp, şi a confirmat-o ciocănind la uşile mai tuturor partidelor politice.
În toamna lui 2015, circulau nişte zvonuri potrivit cărora Parepa s-ar fi înscris deja într-un partid politic şi că ar fi fost desemnat candidat la o funcţie de primar. Zvonurile îl dădeau pe Parepa drept membru în noul partid lansat pe piaţă, Partidul Socialist Român (PSRO), al fostului preşedinte PSD, Mircea Geoană. În ceea ce priveşte funcţia de primar, gura lumii spunea că fostul şef al jandarmeriei ialomiţene va candida la Urziceni.
Întrebat despre aceste zvonuri, Nicolae Parepa le-a infirmat, spunând că nu a luat nici o decizie cu privire la partidul politic în care se va înscrie. Apoi, potrivit unor informaţii obţinute pe surse, fostul comandant de jandarmerie ar fi cochetat la un moment dat cu UNPR, partidul generalului Oprea, organizaţie politică care părea să aibă lipici la fostele cadre militare. Însă, partidul lui Oprea a fost doar o dragoste de-o vară, dacă putem să-i spunem aşa, pentru colonelul Parepa. Cum pe scena politică, sunt o droaie de partide, Parepa s-a reorientat rapid. Astfel, Colonelul a început să strângă adeziuni pentru partidul lui Tăriceanu, ALDE, anunţând discret că va candida pentru acest din urmă partid la funcţia de primar.
În cele din urmă, ALDE Ialomiţa l-a desemnat pe Parepa ca şi candidat al organizaţiei la funcţia de primar al Urziceniului. Iar la alegeri, fostul şef al IJJ Ialomiţa a scos un scor bun, 511 voturi, reuşind să obţină două mandate de consilier local pentru ALDE. Numai că, ulterior, Parepa a fost exclus din ALDE.
Iată că a venit toamna şi odată cu ea se apropie şi alegerile parlamentare. Şi iarăşi Parepa va fi candidat şi, aşa cum vă aşteptaţi, din partea altui partid. După cum ne-a confirmat chiar fostul comandant al IJJ Ialomiţa, Nicolae Parepa va fi candidatul Partidului România Unită pentru Camera Deputaţilor. Însă, nu va fi primul pe lista PRU Ialomiţa, ci ocupă doar poziţia a doua, primul loc fiind ocupat de către preşedintele organizaţiei judeţene, Raul Petrescu.
Cătălin Frangulea

Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.
Citește Condițiile de utilizare