Președintele PNL Ialomița și-a recunoscut înfrângerea
Ştim că pare greu de crezut, dar ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, Tinel Gheorghe a recunoscut înfrângerea partidului său în Ialomiţa. Totuşi, preşedintele PNL Ialomiţa a scos în vedere faptul că, într-un top naţional al organizaţiilor liberale, filiala din Ialomiţa se situează pe locul 25, undeva pe la jumătate.
Mulţumiri pentru organizaţia din Bărbuleşti
Deputatul s-a arătat deranjat de faptul că, în doar 4 dintre cele 20 de localităţi în care au primari, liberalii au reuşit să obţină un procent peste cel al social-democraţilor.
Acesta a ţinut, totuşi, să le mulţumească organizaţiilor din Sărăţeni, Vlădeni, Ciochina şi Bărbuleşti pentru scorul obţinut.
Cioloş i-a îngropat pe liberali, în Ialomiţa
Unul dintre motivele pentru care PNL a pierdut dramatic în Ialomiţa, crede Tinel Gheorghe, este “mesajul cu Cioloş”:
“Strategia electorală a ţinut cont prea mult de mesajele transmise de la centru. În judeţul Ialomiţa, pe măsură ce parcurgeam localitate cu localitate, realizam că unele dintre mesaje nu erau bine primite, şi a trebuit să renunţăm la ele foarte repede. De exemplu, mesajul cu Cioloş nu a prins în Ialomiţa. Nu e o surpriză! Nu a prins!”
Preşedintele PNL recunoaşte succesul PSD
Tinel Gheorghe consideră că, pe viitor, liberalii vor trebui să reprezinte o forţă politică şi, totodată, o “alternativă la PSD”:
„Va trebui să dovedim că suntem o alternativă la PSD! Cine să fie alternativa? USR-ul, care are 3% aici? Să fim serioşi! Care să fie altă alternativă la PSD decât PNL? Vor trebui lămurite foarte multe lucruri. Eu, cu 20 de primari, nu aveam voie să iau scorul pe care l-am luat. Uitaţi-vă la PSD, care a câştigat cap-coadă!”
Întrebat dacă are de gând să-şi dea demisia din funcţia de preşedinte al filialei PNL din Ialomiţa, Tinel Gheorghe a spus că o va face doar dacă acest lucru îi va fi solicitat de către colegii din partid.
Totuşi, cei de la centru au precizat că preşedinţilor de filială din toate judeţele în care scorul PNL a fost sub 20% – printre care se numără şi Ialomiţa – li se solicită demisia din funcţia de conducere.
Andrei Banu

Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.
Citește Condițiile de utilizare