Inițializează o căutare

PSD
SAMGPL

Ion Paraschiv, comandantul UM de Jandarmi Fetești, și-a făcut dormitor în unitate

Recent, am relatat despre cum Ion Paraschiv, comandantul Detaşamentului de Jandarmi Feteşti, a făcut un raport în care a anunţat conducerea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Ialomiţa că subordonaţii săi au lovit un autoturism Dacia Duster de la Ordine Publică.

Comisia venită la faţa locului să inspecteze situaţia, după verificări, a constatat că autoturismul era în stare perfectă, iar Ion Paraschiv minţise.

La o zi după apariţia articolului, Ion Paraschiv şi-a ieşit din minţi şi a început să-şi ameninţe subordonaţii, spunându-le că deţine informaţii potrivit cărora jandarmii au cerut brânză de la ciobanii din zona cartierului Buliga.

În urmă cu două zile, Paraschiv a blocat cu maşina personală două autoturisme care aparţineau unor subofiţeri de jandarmerie din Feteşti, după care a plecat acasă. Motivul ar fi fost faptul că aceştia ,,l-ar fi dat în gât la presă”.

Mai mult decât atât, zilele trecute, Ion Paraschiv şi-a adus la sediul unităţii mobilier pentru dormitor, ca să locuiască acolo şi ,,să gestioneze problemele instituţiei”.

Ce-i drept, Paraschiv nu stă noaptea pe acasă

Comandantul Ion Paraschiv se prezintă la unitate la ora 19.00, intrând prin spate, „pe la parcare”. Acesta le spune subofiţerilor de la punctul de acces să nu înregistreze nicăieri intrarea sa în unitate, deoarece nu se află în OZU (ordin de zi pe unitate) – aceasta fiind una dintre ilegalităţile pe care comandantul detaşamentului le comite des.

După accesul în unitate, Ion Paraschiv stă la birou până la lăsarea serii. Apoi, acesta pleacă cu un autoturism Dacia Duster alb, înmatriculat cu MAI, care aparţine de fapt unei structuri de pază a conductelor. Comandantul se deplasează de fiecare dată în direcţia Feteşti-Sat, la o adresă pe care am localizat-o, însă nu o putem face publică – dar constatăm o altă ilegalitate, având în vedere faptul că folosirea autoturismelor instituţiei în scop personal este interzisă. Acolo, Ion Paraschiv petrece câteva ore bune. Spre dimineaţă, în jurul orelor 2.00-3.00, comandantul Paraschiv revine la birou, unde stă până la ora 5.00.

Potrivit surselor noastre, explicaţia acestuia pentru traseul nocturn este aceea că efectuează controale – lucru total neadevărat, la baza acestui articol existând multe probe incriminatorii.

Autor: Nicuşor Dinu


Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.


Lăptăria cu caimac
Polaris


Comentarii prin Facebook
Citește Condițiile de utilizare