Managerul Mariana Iancu: Numărul medicilor care au venit la Spitalul Judeţean de Urgenţe Slobozia este de 20
Totodată, managerul SJU Slobozia susţine că, numai în acest an, la spital au venit 20 de medici noi, iar 2 medici dintre cei vechi au plecat.
„Am resimţit lipsa medicilor la începutul anului. Vreau să vă spun că numărul medicilor care au venit la Spitalul Judeţean de Urgenţe Slobozia este de 20 şi au plecat doi medici. Eu zic că este un procent destul de bun.
Din luna iulie, serviciile încep să ajungă la nivelul contractului cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, chiar pot să spun că luna aceasta îl vom realiza.
Vă rog să luaţi în calcul şi alţi factori: a fost perioada de vară – oamenii au fost în concediu, medicii au fost în concediu, a fost perioada de vacanţă a copiilor, iar pediatria a simţit acest lucru.
Faptul că ne aflăm la câteva sute de kilometri de Bucureşti (n.red.: 130 km), faptul că ne aflăm aproape de Spitalul Judeţean Constanţa, faptul că suferim foarte mult pe partea hotelieră sunt motivele pentru care nu realizăm toate serviciile din contractul cu CNAS.
Contractul respectiv ţine şi de complexitatea actului medical sau de complexitatea stabilirii unui diagnostic. Am mai primit în dotare aparatură specifică, totodată am adus medici pe secţia dermatologie, pe urologie şi ne-a crescut ICM-ul (n.red.: indicele de complexitate). Cred eu, vom reuşi să creştem acel contract cu CNAS. (...) Au fost aduşi medici pe specialităţi care nici nu existau în judeţul Ialomiţa – urologia, credeţi-mă, este una dintre specialităţile căutate în judeţ. Pe secţia ortopedie, începând de la 1 octombrie, vom avea linie de gardă, ceea ce este un lucru extraordinar – sunt 15-20 de prezentări la urgenţe care ţin de ortopedie. Am menţinut, în acelaşi timp, garda a doua la chirurgie”, a susţinut Mariana Iancu în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean.
Autorul articolului: Andrei Banu
Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.
Citește Condițiile de utilizare