Litigiul dintre Primăria Slobozia şi pictorul Aionesei, din nou la Curtea de Apel Bucureşti, după o sentinţă la indigo
Pe data de 29 ianuarie a.c., Tribunalul Ialomiţa a pronunţat a doua sentinţă cu privire la litigiul dintre primărie şi tatăl lui „Moş Crăciun”.
Decizia dată de magistraţii ialomiţeni, la începutul acestui an, este trasă la indigo după cea dată în noiembrie 2016, primăria fiind obligată să întocmească procesul-verbal de recepţie a lucrării şi să-i plătească lui Aionesei suma de 116.000 de lei.
Administraţia locală a avut, însă, dreptul de a ataca decizia, ceea ce a şi făcut. Pe data de 5 aprilie a.c., la Tribunalul Ialomiţa a fost înregistrat şi un recurs al primăriei şi al Consiliului Local Slobozia. Şi uite aşa, la mai bine de un an de zile, cauza ajunge din nou în grija judecătorilor bucureşteni care, anul trecut pe vremea aceasta, au trimis-o spre rejudecare la Tribunalul Ialomiţa.
Procesul durează de aproape doi ani
Vechea statuie din Piaţa Unirii, care, acum, zace în curtea DADP, a nemulţumit crunt populaţia municipiului reşedinţă de judeţ, cetăţenii poreclind-o pur şi simplu „Moş Crăciun”. „Monumentul” a făcut atât de multă vâlvă, încât, în urmă cu trei-patru ani, reporterii Kanal D au venit la Slobozia să-l vadă cu ochii lor.
Pe data de 1 decembrie 2014, la Slobozia, edilii locali inaugurau una dintre cele mai controversate statui ialomiţene – Statuia lui Mihai Viteazul din Piaţa Unirii, opera lui Vasile Aionesei. Artistul sau ce o fi el, este nimeni altul decât tatăl fostului arhitect-şef al Primăriei Slobozia, Aurelia Aionesei, condamnată la 10 luni de închisoare cu amânare în dosarul „Art Oil”.
Timpul a trecut, cuvinte laudative la adresa statuii n-au existat, iar fiecare cetăţean pe care l-ai fi întrebat, ţi-ar fi spus că respectiva sculptură seamănă cu orice, numai cu domnitorul Mihai Viteazul – nu. Totuşi, la acea vreme, Primăria a avut toate avizele necesare de la Ministerul Culturii pentru amplasarea statuii, organul de specialitate nepunând accent pe asemănarea dintre domnitor şi sculptură, ci pe viziunea artistică a autorului.
Văzând că opinia publică e deranjată de viziunea sculptorului, primar pe atunci, Alexandru Stoica, a refuzat să-i plătească acestuia creaţia, motiv pentru care, la începutul anului 2016, în luna februarie, Vasile Aionesei a decis să-şi ceară drepturile materiale în instanţă. Acesta vrea nici mai mult nici mai puţin de 116.000 de lei. În data de 10 iulie 2016, judecătorii le-au propus părţilor să se înţeleagă pe cale amiabilă.
Neexistând o înţelegere pe cale amiabilă, procesul a continuat, iar la finalul lunii noiembrie 2016, instanţa i-a dat pentru prima dată câştig de cauză aşa-zisului sculptor Vasile Aionesei. Astfel, Primăria Slobozia a fost obligată să întocmească procesul-verbal de recepţie a lucrării monumentale în piatră „Mihai Viteazul” pentru statuia primită şi să plătească sculptorului suma de 116 mii lei. Decizia instanţei nu a fost definitivă, aşa că administraţia locală a făcut atunci apel, dosarul ajungând pe masa magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti, care au dispus trimiterea spre rejudecare la Tribunalul Ialomiţa, ajungându-se în situaţia de faţă. // AUTOR: ANDREI BANU

Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.
Citește Condițiile de utilizare