Inițializează o căutare

SAMGPL

Carte semnată de Nicolae Titulescu, lansată la Slobozia în prezența lui Adrian Năstase

Lansarea cărţii editată în condiţii grafice deosebite de Fundaţia Europeană „Nicolae Titulescu” a fost găzduită de Galeriile Arcadia ale Centrului Cultural în cadrul Salonului anual de carte organizat de Biblioteca Judeţeană „Ştefan Bănulescu”.


Prezent la evenimentul editorial de miercuri în calitate de preşedinte al fundaţiei ce poartă numele marelui diplomat şi om politic român, Adrian Năstase a evocat personalitatea autorului cu accent pe momentul din 1936 când Nicolae Titulescu a fost înlăturat din guvernul condus la acea vreme de Gheorghe Tătărăscu: „Cabinetul şi-a dat demisia atunci şi s-a remaniat o zi mai târziu în aceeaşi formulă, dar fără Titulescu în postul de ministru de externe. A fost o modalitate de a scăpa de o anumită linie politică pe care el (Titulescu – n.r.) o reprezenta: de colaborare cu Franţa, cu Anglia, cu Puterile Antantei. Şi sigur că în contextul european de atunci, Titulescu devenea destul de incomod la Externe“.

Un an mai târziu, 1937, avea să apară cartea lansată miercuri şi la Slobozia, lucrare în care fostul şef al diplomaţiei româneşti a rememorat câteva dintre momentele de referinţă ale diplomaţiei româneşti din perioada interbelică, printre care şi reluarea relaţiilor bilaterale dintre România şi Uniunea Sovietică, episod petrecut în 1934 şi care i-a avut ca personaje principale pe miniştrii de externe de la Bucureşti şi Moscova, mărul discordiei dintre cele două ţări fiind reprezentat, evident, de chestiunea Basarabiei.

În acelaşi context, fostul prim-ministru şi, la rândul său, şef al diplomaţiei româneşti între 1990 şi 1992, a amintit şi de rolul de mediator pe care România l-a avut în acei ani în relaţia dintre Rusia Sovietică şi marile puteri din Europa Occidentală.

Dintre multele declaraţii pline de spirit făcute de Nicolae Titulescu de-a lungul anilor de carieră în diplomaţie, Năstase a ales pentru a ilustra modul în care omul politic a înţeles să se raporteze la partenerii de negocieri, un citat rămas în istorie: „Eu nu am încercat să înlocuiesc un duşman cu alt duşman, ci am încercat să adaug o prietenie peste altă prietenie“.

Prezent la evenimentul găzduit în cadrul Salonului anual de carte de la Slobozia, Marian Neacşu, liderul social-democraţilor ialomiţeni şi secretarul general al PSD, a îndemnat publicul la un exerciţiu pe care îl consideră absolut necesar într-o lume în care mesajul ajunge distorsionat de la emiţător la receptor. Anume, acela de a încerca să citească dincolo de cuvintele interlocutorului: „Ascultându-l pe Adrian Năstase, de-a lungul anilor, am încercat să înţeleg nu numai ideea care generează cuvintele, ci şi mesajul transmis dincolo de ele”. Neacşu a reamintit în mini-discursul rostit în faţa publicului prezent la eveniment şi de obligativitatea a ceea ce a numit „recursul la istorie”, amintind o idee a spaniolului George Santyana, anume că cei care nu înţeleg trecutul, riscă să-l repete.

Lansarea volumului „Politica externă a României” semnat de Nicolae Titulescu a fost completată de lansarea pentru publicul ialomiţean a volumului lui Nicolae Iorga „Basarabia noastră” , în prezentarea Georgetei Filitti şi a „Topografiei Ţării Româneşti”, lucrare ce poartă semnătura lui Constantinache Caracaş.

Robert-Viorel Dincă


Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.


Lăptăria cu caimac
Polaris


Comentarii prin Facebook
Citește Condițiile de utilizare