Inițializează o căutare

PSD
SAMGPL

Poliţistul local care a lovit un tânăr din exces de zel, a primit doar amendă penală

Ioan-Constantin Ceapă, poliţistul local din Stelnica trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă în toamna anului trecut, a fost condamnat la plata unei amenzii penale de 13.500 de lei, pe un termen de supraveghere de doi ani de zile. Decizia a fost dată de magistraţii Judecătoriei Feteşti pe data de 08 noiembrie a.c., însă nu este definitivă, putând fi atacată cu apel. Până în prezent, doar Parchetul de pe lângă Judecătoria Feteşti a depus o contestaţie, a doua zi după decizie. 


A lovit un tânăr în faţă

În seara zilei de 28 februarie 2016, poliţistul local Ioan Ceapă desfăşura activităţi de patrulare în satele Stelnica şi Maltezi. În jurul orelor 21:30, în timp ce se afla în apropierea Parcului Comunal Stelnica, Ioan Ceapă a observat trei băieţi – pe doi dintre ei îi cunoştea – care, susţine acesta, se manifestau zgomotos într-un foişor. Vrând să ia atitudine, poliţistul local s-a deplasat către locul în care se aflau tinerii, adresându-i-se unuia dintre ei cu întrebarea „Pe cine înjuri, tu, mă?”. Băiatul i-a răspuns acestuia, spunându-i că nu l-a înjurat nimeni, însă, după ce şi-a dat jos geaca aparţinătoare uniformei, Ioan Ceapă l-a lovit pe tânăr, cu pumnul, în zona feţei. Unul dintre prietenii victimei s-a interpus între aceştia, iar situaţia nu a degenerat într-un conflict major. Ulterior, poliţistul local şi-a luat geaca de pe masă şi a părăsit incinta parcului.

Imediat după neplăcutul eveniment, băiatul lovit şi-a sunat tatăl, căruia i-a povestit toate cele întâmplate. Cel din urmă a sesizat poliţia, iar în scurt timp, un echipaj format dintr-un poliţist şi un jandarm a sosit la locul faptei. Cu această ocazie a fost întocmit un proces verbal de intervenţie, iar echipajul i-a condus pe Ioan Ceapă şi pe tânărul agresat de acesta la sediul Poliţiei Municipiului Feteşti, în vederea lămuririi situaţiei.

În zilele următoare evenimentului, băiatul s-a prezentat la Serviciul de Medicină Legală Ialomiţa. Certificatul medico-legal eliberat confirmă faptul că acesta „prezintă leziuni traumatice, care s-au putut produce în data de 28.02.2016, prin lovire cu un corp dur”.

Andrei Banu


Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.


Lăptăria cu caimac
Polaris


Comentarii prin Facebook
Citește Condițiile de utilizare