Procurorii DNA Constanţa nu vor în libertate un profesor condamnat în dosarul „Mită pentru BAC 2012”
Fostul profesor Marius-Răzvan Dinu este ultimul dintre cei 11 profesori condamnaţi la închisoare cu executare în dosarul „Mită pentru BAC 2012”, care încă se mai află în Penitenciarul Poarta Albă. În rest, toţi ceilalţi 10 au ieşit de luni bune din închisoare, şi, la fel de ciudat, Marius Dinu este singurul condamnat căruia DNA Constanţa i-a contestat decizia Judecătoriei Medgidia (instanţa competentă să judece cererile deţinuţilor din Penitenciarul Poarta Albă), de punere în libertate.
Magistraţii Judecătoriei Medgidia au dispus, în primă instanţă, eliberarea condiţionată a lui Marius Dinu. Fostul cadru didactic a fost condamnat, la începutul lunii noiembrie 2016, la o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de influenţă în formă continuată.
Decizia Judecătoriei Medgidia, dată pe data de 08 noiembrie a.c., a fost contestată, iar dosarul a ajuns la Tribunalul Constanţa, primul termen de judecată fiind stabilit pentru data de 7 ianuarie 2019.
Marius Dinu a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de Combatere a Corupţiei, alături de alte 16 persoane, cadre didactice din judeţul Ialomiţa, implicate în presupusa fraudare a examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2012. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, „în sesiunea de bacalaureat iunie - iulie 2012, inculpata Dumitru Otilia, având funcţia de inspector şcolar general şi de preşedinte al Comisiei Judeţene de Bacalaureat Ialomiţa, a iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat format din 17 inculpaţi, cadre didactice cu atribuţii în activitatea de desfăşurare a acelei sesiuni de bacalaureat. Scopul constituirii acestui grup infracţional a fost acela al asigurării, prin fraudă, a promovării examenului de Bacalaureat de către 119 candidaţi, scop atins în cazul a 97 dintre aceştia“. „Activitatea membrilor grupului s-a concretizat prin: întâlniri organizate, desfăşurate la domiciliul inculpatei Dumitru Otilia, păstrarea permanentă a legăturii telefonice şi coordonarea cu ceilalţi membri ai grupului infracţional organizat pe parcursul activităţii de evaluare a lucrărilor scrise, recrutarea candidaţilor de la care au pretins şi au primit diferite sume de bani, în schimbul favorizării acestora la examenul de Bacalaureat, întocmirea în scris, în perioada premergătoare probelor scrise, a unor centralizatoare cu candidaţii de la centrele de examinare, ce urmau a fi favorizaţi la examenul de Bacalaureat, desemnarea echipelor de evaluatori, astfel încât să corespundă planului infracţional, transmiterea în cadrul grupului infracţional a datelor de identificare a candidaţilor, disciplina şi nivelul de dificultate al fiecăreia, notele dorite şi semnul distinctiv folosit, identificarea lucrărilor candidaţilor ţintă după semnele distinctive stabilite de membrii grupului, selectarea, numerotarea şi repartizarea seturilor de lucrări cu semnele distinctive către respectivele echipe de evaluatori, efectuarea, în calitate de profesori evaluatori, de adăugiri pe lucrările scrise ale unor candidaţi”, potrivit rechizitoriului DNA.
Andrei Banu

Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.
Citește Condițiile de utilizare