Inițializează o căutare

PSD
SAMGPL

Comandantul IPJ Ialomiţa, Cristian Ivan: „autoritatea ocupării funcţiei în baza unui concurs este alta”

Începând cu luna decembrie a anului trecut, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Ialomiţa are un comandant care ocupă funcţia prin concurs, în persoana comisarului şef Cristian Ivan. Este al doilea ocupant de drept în ultimii 10 ani, celălalt fiind fostul comandant Viorel Ştefu.


Cum Cristian Ivan s-a aflat în fruntea poliţiei ialomiţene şi din postura de interimar, am fost curioşi să aflăm dacă actuala poziţie îi conferă o autoritate mai mare.

„Întrebarea este foarte bine punctată. Atunci când eşti împuternicit să îndeplineşti nişte atribuţiuni, îţi faci activitatea, îţi duci la îndeplinire planurile, dar autoritatea ocupării funcţiei în baza unui concurs este alta. Este clar! Îţi stabileşti nişte planuri, pe termen mediu sau lung, pe care le poţi urmări într-un ritm constant”, ne-a precizat inspectorul şef al IPJ Ialomiţa.

Acesta ne-a mai răspuns că, deşi n-a fost necesară întocmirea unui plan de management pentru a conduce Inspectoratul de Poliţie, a realizat un proiect managerial pe care l-a pus în aplicare: „Concursul pe care l-am susţinut a constat în susţinerea unui interviu pe teme profesionale. Tematica în baza căreia au fost elaborate subiectele cuprinde toată problematica muncii de poliţie. Concursul n-a constat în evaluarea unui document pe bază de management. După ce am promovat concursul, evident, am elaborat şi un proiect managerial, în baza căruia am stabilit nişte priorităţi pentru poliţia din Ialomiţa.

Ordinea publică nu este o problemă, dar este tratată serios

Ne asigură Cristian Ivan. Acesta a precizat că poliţiştii acţionează permanent pentru a destructura grupările infracţionale, însă, din informaţiile sale, în momentul de faţă nu există elemente destul de periculoase încât să genereze scandaluri de amploare.

„Vă pot spune, cu siguranţă, că la nivelul judeţului Ialomiţa nu există localităţi care să ridice o problemă deosebită în zona asigurării liniştii publice, aşa cum aţi precizat dumneavoastră. Este adevărat, am avut câteva intervenţii acolo unde au fost semnalate conflicte stradale şi am în vedere aici şi zona Vlaşca, un cartier din municipiul Feteşti. Problemele de la momentul respectiv au fost gestionate – apreciez eu – bine de către poliţie, jandarmi şi poliţia locală. La nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa există o preocupare permanentă pentru destructurarea grupărilor infracţionale. Mai ales ale celora care pot provoca conflicte stradale. Nu avem elemente atât de periculoase încât să provoace conflicte stradale de amploare şi care să provoace panică în rândul populaţiei în acest moment”, ne-a asigurat Cristian Ivan.

Logistica n-ar trebui să-i împiedice pe poliţiştii din mediul rural să-şi facă datoria

Este de părere Cristian Ivan. Întrebându-l pe acesta care este situaţia posturilor şi secţiilor de poliţie, am aflat că gradul de ocupare al posturilor din mediul rural este destul de ridicat. Mai mult, de zece ani încoace, poliţiştii continuă să primească autospeciale noi.

„La nivelul posturilor de poliţie şi a secţiilor de poliţie au fost încadrate succesiv efective de mai mulţi ani. S-a ajuns la un nivel de ocupare de 85% a statului de organizare, ceea ce conferă un echilibru şi o capacitate bună de intervenţie în mediul rural. Sigur, ne dorim să fie încadrate toate funcţiile, chiar un stat de organizare mai generos. Apreciez că, în acest moment, poliţiştii din mediul rural stăpânesc situaţia operativă şi intervin bine. (...)„Fiecare post de poliţie are un autovehicul în dotare, calculatoare, sedii în care-şi pot desfăşura activitatea. Din partea noastră există toată deschiderea pentru a le asigura condiţii bune în care să-şi desfăşoare activitatea. Sigur, ne-am dori mai mult, mai multe autospeciale la posturile de poliţie. (...) Eu apreciez că logistica de la nivelul unui post de poliţie este suficientă pentru a ne desfăşura activitatea în condiţii bune. (...) Parcul auto l-am urmărit cu mare atenţie. De aproximativ 10 ani, în fiecare an, am beneficiat de o suplimentare a parcului auto, în sensul că ni s-au distribuit autospeciale de la nivelul IGPR. Anul trecut, de exemplu, am primit 26 de autospeciale. Acestea, cu prioritate, au fost distribuite către structurile operative, către poliţiştii de la posturilor de poliţie, astfel încât maşinile care nu mai corespund sau corespundeau deplasărilor în siguranţă să fie înlocuite. Repet, am vrea mai mult!”.

Comunicatul despre fostul şef al Poliţiei Feteşti: „Ni s-a solicitat un punct de vedere”

În primăvara anului trecut, IPJ Ialomiţa transmitea un comunicat de presă în care scria că, faţă de fostul şef al Poliţiei Feteşti, Anghel Dragoş, a fost declanşată cercetarea prealabilă, iar DIICOT a deschis un dosar penal in rem în care investighează presupuse fapte de pornografie infantilă. Comunicatul a fost realizat în urma unei anchete a Biroului de Control Intern din cadrul IPJ Ialomiţa, anchetă care s-a dovedit a fi făcută pe repede înainte şi în care s-au pierdut din vedere lucruri esenţiale. Mai mult, totul s-a dovedit a fi o înscenare pusă la cale de mai mulţi feteşteni care... să zicem doar că nu-i voiau binele lui Dragoş Anghel.

Întrebat dacă este de părere că instituţia s-a grăbit cu remiterea acelui comunicat, Cristian Ivan n-a vorbit despre ancheta Biroului de Control Intern, însă a dat asigurări că în cazul lui Dragoş Anghel n-a fost vorba despre un «impuls de moment», ci doar au fost aplicate procedurile pe care le au la dispoziţie.

„Ni s-a solicitat un punct de vedere. Noi am comunicat punctual măsura dispusă la nivelul IPJ Ialomiţa. Nu putem spune că atunci când se declanşează o verificare sau o cercetare prealabilă, poliţistul este din start vinovat de comiterea unei abateri disciplinare. Este obligatoriu să facem verificări în orice caz semnalat, iar în urma verificărilor, se stabileşte dacă este o problemă referitoare la un poliţist şi se iau măsurile în consecinţă. Referitor la domnul Anghel, n-a fost făcută o verificare ca un impuls de moment şi doar am aplicat procedurile cu care lucrăm”, consideră comisarul şef de poliţie.

Andrei Banu


Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.


Lăptăria cu caimac
Polaris


Comentarii prin Facebook
Citește Condițiile de utilizare