Inițializează o căutare

PSD
SAMGPL

Cadrele didactice din CJRAE Ialomiţa se vor afla şi astăzi în grevă japoneză

Cadre didactice ale CJRAE Ialomița. Foto: USLÎ Ialomița

Personalul didactic din cadrul Centrului Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională (CJRAE) Ialomiţa continuă greva japoneză şi marţi, 11 martie a.c..

Consilierii şcolari s-au declarat nemulţumiţi de intenţia Ministerului Educaţiei de a le sista sporul de învăţământ special, în cuantum de 15% din salariul de bază, dar şi de refuzul deja exprimat de oficiali de a le acorda sporul de solicitare neuropsihică, care înseamnă 10% din salariu.

Aceştia au început să poarte banderole albe încă de vineri, 08 martie a.c.. Acţiunea de protest a continuat şi luni, 11 martie, după ce s-a constatat că sporul de 10% a fost deblocat, însă, în continuare, ar putea să nu primească sporul de învăţământ special.

„S-a remediat doar una dintre probleme. Sporul de 10% a fost deblocat, în schimb s-a blocat cel de 15%, pentru învăţământ special. Nu ştiu ce scuze se mai pot găsi! Cadrele didactice vor continua şi marţi să poarte acele banderole”, ne-a declarat liderul sindical Traian Mitrea.

Greva japoneză este una dintre cele mai uşoare măsuri pe care le-a adoptat personalul CJRAE din ţară. Dacă în Ialomiţa doar s-au purtat banderole albe, în Iaşi sau Arad activitatea a fost suspendată pentru mai multe ore sau o zi întreagă.

Personalul didactic din cadrul CJRAE Ialomiţa îşi desfăşoară activitatea în centrele speciale din Slobozia, Feteşti şi Urziceni, iar în acelaşi timp oferă şi consiliere psihosomatică în unităţile de învăţământ din judeţ.


Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.


Lăptăria cu caimac
Polaris


Comentarii prin Facebook
Citește Condițiile de utilizare