Trei arme de foc au fost furate din Ilfov. Două ar fi ajuns la Urziceni, a treia a fost găsită în Bărbuleşti
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au descins miercuri, 10 aprilie a.c., la domiciliile mai multor romi din comuna Bărbuleşti – la casele fraţilor Silviu şi Nicolae Ghiţulescu şi acasă la Robert Tătărescu.
Descinderile au avut loc după ce din două locuinţe din judeţul Ilfov au fost sustrase trei arme de vânătoare extrem de performante.
Organele judiciare au reuşit să-i reţină pe fraţii Ghiţulescu, însă nu acelaşi lucru îl putem spune şi în cazul celuilalt vizat. Când a văzut mascaţii, Robert Tătărescu a sărit pe geamul locuinţei şi s-a făcut nevăzut.
Nicolae şi Silviu Ghiţulescu au fost conduşi la audieri. În urma amprentelor luate, s-a constatat că cel care a comis furturile este Nicolae Ghiţulescu. Tot la domiciliul său, anchetatorii au găsit una dintre arme.
Hoţul şi-a recunoscut faptele comise, spunând că cele două arme care lipsesc au fost vândute unor persoane din municipiul Urziceni.
Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.
Citește Condițiile de utilizare