Inițializează o căutare

PSD
SAMGPL

Serviciul de transport public din Slobozia funcționează cu patru autobuze


// AUTOR: Robert-Viorel Dincă

La această oră, serviciul de transport local de călători în municipiul reşedinţă de judeţ este asigurat cu patru autobuze. Dintre acestea, două sunt „împrumutate” de la Trans Bus, societatea care asigură serviciul similar pe raza municipiului Buzău. Cel de-al treilea autobuz a reintrat pe traseu după ce i-a fost reparat parbrizul avariat de o manevră greşită a şoferului care condusese maşina respectivă spre sediul RAR. Flota de care dispune municipalitatea pentru asigurarea serviciului de transport public local de pasageri este completată de singurul autobuz care deţinea licenţă de transport validă la momentul acelui control al Poliţiei Rutiere. Atunci, poliţia a tras pe dreapta trei dintre vehiculele care, de la 1 august, au luat locul în traseu anticelor minibusuri ale firmei Nicktouring.

Din datele de care dispune Primăria Municipiului Slobozia, fluxul de călători transportaţi pe cele două linii municipale, spre Bora şi spre Slobozia Nouă, totalizează 1500 de pasageri zilnic.

Consilierii locali l-au mandatat pe data de 8 august pe primarul Adrian Mocioniu să semneze contractul de comodat în baza căruia au fost solicitate de la Primăria Municipiului Buzău cele două vehicule care să suplinească temporar absenţa de pe străzile municipiului reşedinţă de judeţ a vehiculelor Primăriei.

Odată cu expirarea documentului respectiv, care are valabilitatea de 30 de zile, ar trebui ca maşinile cărora le-au fost confiscate plăcuţele de înmatriculare la începutul lunii să reintre în circuit.

Măsura este posibilă şi în condiţiile în care au fost rezolvate şi problemele legate de documentele necesare pentru desfăşurarea în condiţii de legalitate a serviciului de transport public de persoane în Slobozia.


Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.


Lăptăria cu caimac
Polaris


Comentarii prin Facebook
Citește Condițiile de utilizare