Inițializează o căutare

PSD
SAMGPL

Explorând trecutul, învățând din el


”Going back to our roots” a fost cea de-a patra mobilitate din cadrul proiectului European Erasmus+ , Sos-Sustain Our Souls la care participă elevi și profesori de la Liceul de Arte ”Ionel Perlea”, Slobozia. Mobilitatea a avut loc în perioada 21-25 octombrie 2019 in Cracovia iar delegația din România a fost reprezentată de elevii Turcea Andrei, Vărzaru Teodor Andrei, Hogaș Ana Sânziana, Vlad Andradda, Cîrlan Petcu Andreea Raluca, Constantin Alexandru și Costache Mark Andrei și de profesorii Militaru Nicoleta și Rădulescu Dragoș. Pentru această mobilitate, elevei au pregătit material video și prezentări power-point despre locurile naturale din România, despre clădiri și locuri istorice din zona noastră și despre invenții făcute de români. Aceste sarcini au fost pregătire de toate delegațiile participante la mobilitate cu scopul de a fi folosite pentru un atelier de lucru multinațional.

Astfel, în prima zi, echipele au prezentat materialele pregătite în timp ce ceilalți elevi luau notițe. De ce? Pentru că una din sarcinile de muncă în echipă ale acestei mobilități a fost crearea unui set de întrebări de cultură generală care ulterior să fie folosite pentru un joc Kahoot. În Spania s-a vorbit despre faptul că din ce în ce mai mulți tineri aleg să își petreacă timpul liber pe telefoane, jucându-se sau vizionând diverse videoclipuri. În această mobilitate, coordonatorii și-au propus să utilizeze tehnologia într-un mod educativ, mobilizând echipajele participante să fie atente la informațiile prezentate, să selecteze ceea ce considerau a fi important pentru sarcina de lucru, să negocieze cele mai bune variante pentru jocul final și să creeze jocul Kahoot aferent. După muncă…puțina joacă. Odată ce au terminat cu seria de întrebări, elevii au revenit în echipele multinaționale și au jucat jocul Kahoot final dovedindu-se a fi competitivi dar și atenți la seriile de prezentări realizate. ”Prin jocul Kahoot creat am aflat informații noi despre cultură, atracții turistice, tradiții și despre trecutul țărilor participante. Am făcut parte dintr-o echipă multinațională în care am discutat despre aspectele importante pe care aveam să le folosim în setul nostru de întrebări, am lucrat eficient în echipă și am finalizat sarcina în timp util.” (Turcea Andrei)

Vizitele de documentare au fost foarte utile pentru elevi pentru a înțelege importanța trecutului pentru prezentul și viitorul unui popor. Ei au lucrat în echipe multinaționale pentru a găsi răspunsurile la întrebările adresate de ghizii și de coordonatorii proiectului în Polonia. Din nou, tehnologia s-a dovedit a fi foarte utilă pentru rezolvarea sarcinii de lucru pentru că elevii trebuiau să găsească diverse răspunsuri despre zonele pe care urmau să le viziteze în următoarele zile. La final, din nou în echipe, ei au realizat postere prin care au ilustrat ideea de apartenență la același fond cultural și educațional, au sintetizat aspecte din timpul mobilității și au discutat despre importanța proiectelor europene pentru dezvoltarea personală și profesională a participanților. ”Experiența Erasmus+ a fost cea mai frumoasă experiență pe care am avut-o până în prezent. De la vizitele de documentare la momentele de lucru în echipă, Cracovia a fost locul potrivit pentru a găzdui această mobilitate despre moștenire culturală. Tot ce am lucrat și am trăit în această săptămână a fost frumos cuprins în posterele finale care au reconstruit experiența Erasmus+ din perspectiva noastră. Cred că proiectele Erasmus+ sunt cheia unor elevi de succes care își doresc să trăiască experiențe din care să învețe și prin care să evolueze.” (Vărzaru Teodor)

Site-ul proiectului: http://erasmusarte.ro/

Canalul de YouTube: https://www.youtube.com/channel/UCEKNVRCPXE8qGIEkKQd_7ew

Instagram: erasmusarte


Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.


Lăptăria cu caimac
Polaris


Comentarii prin Facebook
Citește Condițiile de utilizare