Inițializează o căutare

PSD
SAMGPL

Şefa IŞJ cere daune morale de 450.000 de lei Şcolii Spiru Haret din Ţăndărei


Procesul care continuă în mod firesc, am putea spune, istoria deloc romanţată a conflictului deschis dintre Steluţa Mitrea şi conducerea şcolii, a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Ialomiţa la data de 17 ianuarie a.c..

Informaţia a fost făcută şi mai publică de către Lucian Spânu, fratele fostei directoare a şcolii, Gabriela Bratu. Spânu acuză faptul că, în eventualitatea în care actualul inspector şcolar adjunct va câştiga procesul, banii solicitaţi cu titlul de daune morale ar urma să fie plătiţi din conturile şcolii. Astfel, în opinia acestuia, activitatea instituţiei de învăţământ va fi afectată: „Având în vedere că Traian Mitrea este membru în Consiliul de administraţie al Şcolii Gimnaziale Spiru Haret Ţăndărei, printr-o ilegalitate a Consiliului Local Ţăndărei, este foarte posibil ca suma să fie plătită din banii alocaţi elevilor şi cadrelor didactice”, afirmă Spânu. Fostul profesor de informatică al şcolii îşi completează „scenariul” şi cu precizarea că tot din fondurile şcolii ar fi fost plătită şi amenda de 5000 de lei aplicată de ITM Ialomiţa în cursul anului trecut. Atunci, conducerea şcolii a refuzat să pună în practică decizia luată în urma controlului efectuat în 2018, când inspectorii de muncă au constatat că onor conducerea şcolii s-a jucat „de-a v-aţi ascunselea” cu contractul de muncă al Steluţei Mitrea. În sarcina şefei IŞJ, Spânu pune acum şi amenda primită de instituţia de învăţământ la care Mitrea este profesor titular.

Spânu acuză public şi alte aspect, legat de faptul că onor „conducerea şcolii a favorizat obţinerea de hotărâri judecătoreşti ilegale prin neprezentare” şi afirmă că cei aflaţi la momentul respectiv la conducerea instituţiei de învăţământ nu au contestat sancţiunea aplicată de ITM Ialomiţa, deşi aveau la dispoziţie o hotărâre judecătorească care împiedica aplicarea recomandărilor ITM Ialomiţa.

Steluţa Mitrea ne-a precizat că demersul său este unul cât se poate de firesc în condiţiile în care se consideră afectată grav de deciziile luate de tandemul „Bratu – Spânu”: „Dacă eu aş fi dorit să plec anul trecut de la Inspectorat şi să revin la catedră, din punctul lor de vedere nu aş fi avut unde să mă întorc, pentru că aşa voia doamna Bratu şi fratele dânsei”.

Profesorul Steluţa Mitrea dă asigurări că nici elevii şcolii şi nici colegii profesori de la Ţăndărei nu vor avea de suferit în urma procesului declanşat în cursul săptămânii trecute: „Dacă voiam să fac rău colegilor, puteam să acţionez în instanţă pe fiecare dintre membrii Consiliului de Administraţie al şcolii, care au hotărât să-mi respingă cererea de întregire a normei. Singurul pe care l-am dat în judecată în nume propriu este domnul Spânu”, ne-a declarat Steluţa Mitrea.

Din informaţiile de care dispunem în acest moment, dacă instanţa îi va da dreptate celei care a intentat procesul aflat pe rolul Tribunalului Ialomiţa, Lucian Spânu ar urma să devină „bun de plată” cu suma de 150.000 de lei.

Robert-Viorel Dincă


Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.


Lăptăria cu caimac
Polaris


Comentarii prin Facebook
Citește Condițiile de utilizare