Inițializează o căutare

PSD
SAMGPL

Primarul Mocioniu a semnat două contracte de finanţare europeană în cuantum de 1,7 milioane de euro


Luni, primarul municipiului reşedinţă de judeţ, Adrian Mocioniu, a semnat un nou contract de finanţare europeană, al doilea în 5 zile! Proiectul vizează modernizarea uneia dintre cele mai îndrăgite zone din Slobozia - Orăşelul Copiilor. Parcul, înfiinţat în urmă cu aproximativ 40 de ani, face parte din identitatea locală. Locul a fost întreţinut de-a lungul timpului fără intervenţii majore şi avea nevoie de fonduri pentru a redeveni o zonă de relaxare cu un climat sigur şi sănătos. 

Cu peluze florale, compoziţii vegetale şi arbori, trasee pietonale, loc de joacă cu echipamente pentru copii de vârste diferite, mobilier urban nou, fântâni arteziene, spaţii verzi şi chiar un foişor octogonal... zona de agrement va deveni multifuncţională şi nepoluată, cu infrastructură modernă, potrivită plimbărilor pe jos sau cu bicicleta. 


Aproximativ 15.000 mp de parc se vor transforma, cu fonduri nerambursabile, într-o oază de relaxare şi socializare. Durata de implementare a proiectului este de 21 de luni, dintre care 12 luni sunt pentru execuţia efectivă a lucrărilor.

Proiectul „Regenerarea spaţiului urban Zona Orăşelul Copiilor” are o valoare estimată la 4.540.804,68 lei, adică aproximativ 900.000 de euro.

800.000 de euro pentru pistele de biciclete

În urmă cu 5 zile, primarul Adrian Mocioniu a semnat contractul de finanţare a proiectului „Reţea integrată de piste de biciclete pentru facilitarea mobilităţii alternative nepoluante”, în valoare totală de 4.051.758,07 lei.

Pentru a încuraja mersul pe bicicletă, în vederea reducerii emisiilor de carbon, şi pentru a asigura infrastructura necesară acestui mod de deplasare, proiectul propune realizarea unor piste de biciclete pe bulevardele Unirii şi Cosminului, pe o lungime totală de 2.371 m. Astfel, Bulevardul Unirii a avea o pistă de 1.535 m, iar Bulevardul Cosminului – de 836 m (s-a considerat lungimea pistelor de biciclete de pe partea stângă a bulevardului). Proiectul mai cuprinde amenajarea de trotuare pe ambele bulevarde, adică pe Bulevardul Unirii – 7.202 m2, iar pe bulevardul Cosminului – 1.750 m2. De asemenea, între piste şi trotuare vor fi puse suprafaţe considerabile de rulouri de gazon.

Reţeaua integrată de piste de biciclete pentru facilitarea mobilităţii alternative nepoluante este unul dintre obiectivele majore ale Planului de Mobilitate Urbană Durabilă al municipiului Slobozia.

Proiectul a fost depus pe Axa 4 – Sprijinirea dezvoltării durabile, 4.1. Promovarea strategiilor de reducere a emisiilor de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritoriu, în particular zone urbane, inclusiv promovarea planurilor sustenabile de mobilitate urbană şi a unor măsuri relevante pentru atenuarea adaptărilor”, aferentă Programului Operaţional Regional, 2014 -2020.

Durata estimată de finalizare a proiectului este de 12 luni după semnarea contractului de execuţie, incluzând o lună pentru încheierea testărilor şi recepţia sistemului.

Cristian Filip


Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.


Lăptăria cu caimac
Polaris


Comentarii prin Facebook
Citește Condițiile de utilizare