Un urzicenean este croitor în Italia și dăruiește oamenilor măști de protecție
Gestul emoţionant făcut de un ialomiţean de-al nostru stabilit în Italia de 15 ani, a fost relatat de ziarul românesc care apare în peninsulă. Bărbatul coase măşti de protecţie şi le dăruieşte colegilor, prietenilor şi celor care îi solicită acest lucru.
Ştefan Gabriel Ilaşi (foto), în vârstă de 44 de ani, este din Urziceni, judeţul Ialomiţa, şi a venit în Italia în urmă cu 15 ani. În Ischia, o insulă turistică situată în Golful Napoli, lucrează la croitoria hotelului Regina Isabella Resort, unde se ocupă de uniformele personalului.
În aceste zile, însă, hotelul unde lucrează este închis în urma epidemiei de coronavirus, dar bărbatul nu stă degeaba, scrie Roitalianul.
„Când am aflat că nu se mai găsesc măşti pe nicăieri mi-am spus că am tot ce îmi trebuie ca să le creez şi să le dăruiesc. Mai întâi am făcut vreo zece bucăţi, pentru prieteni. Apoi am făcut aproximativ o sută, pentru oricine îmi cerea. Se pot spăla, refolosi, unele le-am şi decorat, erau pentru copii şi voiam să-i fac să zâmbească.”, a spus Ştefan.
Cristian Filip
Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.
Citește Condițiile de utilizare