Cel mai corupt poliţist din Ialomiţa, liberat din penitenciar alături de un fost coleg
De 4 ani de zile, fostul şef de post din comuna Borduşani, Chivu Sorin, se află în penitenciar după ce a fost condamnat definitiv la 7 ani şi 9 luni de închisoare pentru mai multe fapte de corupţie. Reamintim că în luna februarie 2016, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa au făcut percheziţii la domiciliile a 4 poliţişti - Chivu Sorin, şeful Postului de Poliţie Borduşani, adjunctul său – Şerban Gheorghe Cristian şi Bălan Andrei, coleg cu cei doi, şi la Nicolae Catrinescu de la Poliţia Feteşti. În aceeaşi zi, cei 4 poliţişti au fost reţinuţi, iar a doua zi au primit mandate de arestare de la Tribunalul Ialomiţa. De asemenea, a fost arestat şi Seliuc Constantin Claudiu – acuzat fiind de trafic de influenţă. La data de 10 aprilie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a dat sentinţa definitivă fostului şef de post din Borduşani - 7 ani şi o lună de închisoare pentru luare de mită, divulgare de secrete de serviciu, abuz în serviciu, abuz în serviciu ca faptă de corupţie, trafic de influenţă şi şantaj. În alt dosar penal, în noiembrie 2017, Chivu a fost condamnat definitiv la 7 ani şi nouă luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Chivu, poliţistul care fura, şantaja şi lua mită
Despre Chivu Sorin am scris la vremea respectivă cum îşi făcea rost de lemne de foc pentru acasă sau pentru a le comercializa. Ei bine, în data de 9 iulie 2015, Chivu a trimis doi băieţi de-ai săi ca să-i procure lemne din Balta Ialomiţei. Evident, aceştia mergeau să fure lemne pentru Chivu, că doar nu le cumpărau din pădure. Dar, pentru a ajunge în Baltă, hoţii trebuiau să-şi treacă căruţele pe malul drept al Borcei cu bacul. Şi, aici, intră în scenă Chivu, care îi şantajează prin telefon pe taxatorul de la bac şi pe vaporean ca să-i lase oamenii să treacă gratuit peste Borcea. Cei de la bac, ameninţaţi cu aplicarea unei amenzi usturătoare, au cedat şantajului şi i-au lăsat pe hoţii lui Chivu să treacă gratuit cu bacul. Dar, credeţi că acesta s-a mulţumit cu două căruţe de lemne? Aiurea! În data de 5 august 2015, acelaşi Chivu a sunat la Ocolul Silvic Feteşti şi a discutat cu un funcţionar pe care l-a înştiinţat că a confiscat două căruţe cu lemne. De asemenea, acelaşi şef de post îi spune funcţionarului şi soluţia pe care o va aplica: „n-are rost să ne complicăm, opresc eu lemnele pentru foc, iar cu persoana de la care am confiscat lemnele, îl iau pe contravenţie şi aia e....“. Şi tot mergând pe principiul său -„şi aia e“, ajungem şi la partea culminantă a hoţiei patronată de Chivu. În data de 1 iulie 2015, Chivu este sunat de un amic, Nea Ion. Acesta, nici mai mult, nici mai puţin, îi aduce aminte uitucului Chivu că trebuie să-i aducă lemne şi îi cere să meargă şi el, „ca perdea“. Adică, să meargă să-l acopere la furtul de lemne, sau cum se spune la ţară, „să-i stea de şase“. Vă mai întrebăm încă o dată? După faza asta, credeţi că şpăgarul Chivu s-a săturat de lemne? Nici pe departe! Pe data de 9 septembrie 2015, acesta trasează ca sarcină unor hoţi de porumb să-i facă rost de lemne de foc. Că, deh, fuseseră prinşi la furat şi trebuiau să plătească taxa de libertate. A doua zi, pe data de 10 septembrie 2015, Chivu a luat-o de la capăt. Administratorul unei firmei din Feteşti i-a trimis o remorcă cu lemne, pe care însuşi Chivu a escortat-o până la Borduşani, că era neînmatriculată, întrucât fratele respectivului avea un dosar penal la postul local de poliţie. Evident, după primirea remorcii cu lemne, pe care a vândut-o imediat, Chivu a oferit asigurări că problema cu dosarul penal este ca şi rezolvată.
Liberat condiţionat
Pe data de 30 aprilie a.c., Judecătoria Medgidia a admis propunerea Comisiei de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Poarta Albă care a constatat că Sorin Chivu îndeplineşte condiţiile pentru a fi eliberat. În aceeaşi zi a fost eliberat şi colegul său de dosar şi de penitenciar, Nicolae Catrinescu. Acesta din urmă fusese condamnat la 5 ani şi 8 luni de închisoare săvârşirea infracţiunii de luare de mită (suma de 600 de lei şi două bonuri de combustibil a câte 50 de lei), dar şi pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea de operaţii financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia (fusese administratorul unei firme care deţinea un magazin).
Sorin Duţu
Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.
Citește Condițiile de utilizare