Suspecţii de Covid-19 de la Bărbuleşti, internaţi în Spitalul Ţăndărei
Săptămâna trecută a înregistrat o nouă evoluţie în povestea coronavirusului, mai exact în varianta sa ialomiţeană.
Odată atinsă capacitatea de intervenţie a spitalului suport-Covid de la Feteşti şi în aşteptarea legiferării de către Ministerul Sănătăţii a statutului de spital suport Covid pentru Spitalul Municipal Urziceni, pacienţii confirmaţi ca infectaţi cu SARS Cov-2 la Bărbuleşti au fost trimişi spre unitatea medicală de la Ţăndărei.
Din informaţiile de care dispunem, decizia ar fi fost luată în cea mai recentă şedinţă a CJSU, la recomandarea prefectului Toniţa Manea.
Măsura a fost explicată, oarecum paradoxal, date fiind poziţiile antagonice pe care cele două reprezentante ale autorităţilor le-au avut până acum, de Nicoleta Toma.
Primarul Ţăndăreiului a explicat, după şedinţa de săptămâna trecută a CLSU, că spitalul din Ţăndărei a trecut sub conducerea Ministerului Sănătăţii. Iar ministerul a instituit un sistem de monitorizare a activităţii din fiecare spital, analizând capacitatea de intervenţie şi fluxul persoanelor internate: ,,Pacienţii din Bărbuleşti şi din orice localitate a judeţului sunt dirijaţi de către Dispeceratul Judeţean către spitalele din judeţ, care au paturi disponibile. În aceste spitale, cei cu simptome de Covid sunt testaţi şi trataţi până la sosirea rezultatului testului. Dacă acesta este pozitiv, sunt duşi la spitalul din Feteşti, care tratează cazuri uşoare, sau la Balş, care tratează cazurile grave”, a încercat Toma să liniştească spiritele deja încinse în comunitatea din Ţăndărei.
Primarul Ţăndăreiului şi-a nuanţat luarea de poziţie faţă de decizia de trimitere a suspecţilor de infectare cu coronavirus la spitalul din localitate, afirmând şi că CLSU nu are competenţe în organizarea activităţii Spitalului Orăşenesc: „Nici Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă şi nici eu nu avem competenţe, chiar dacă nu sunt de acord cu unele măsuri care ni se impun... Nu cred, totuşi, că ar trebui să ne îngrijorăm din cauza faptului că aducerea pacienţilor cu simptome de coronavirus, va influenţa durata stării de carantină a oraşului”, se declară Nicoleta Toma optimistă în ceea ce priveşte perspectiva de ieşire de sub interdicţiile impuse la începutul lunii aprilie. Mai ales că, aşa cum afirmă, analiza epidemiologică în baza cărei se ia decizia prelungirii măsurii ia în calcul deopotrivă numărul de decedaţi, de infectaţi şi de persoane izolate, toţi aceşti indicatori raportaţi la numărul de locuitori. Or, din acest punct de vedere, optimismul edilului pare a se baza pe faptul că în ultimele două săptămâni nu au fost înregistrate cazuri noi de infectare cu temutul SARS –Cov-2.
,,Consider că este important să respectăm în continuare măsurile impuse, aşa cum foarte bine au fost respectate şi până acum”, concluzionează Nicoleta Toma situaţia curentă din singurul oraş ialomiţean aflat în carantină în urma exploziei cazurilor de infectare cu coronavirus.
Robert-Viorel Dincă
Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.
Citește Condițiile de utilizare