Inițializează o căutare

PSD
SAMGPL

Viceprimarul comunei Reviga a fost infectat cu noul coronavirus


Primul şi, sperăm noi şi ultimul) reprezentant al autorităţii publice din Ialomiţa care a fost lovit de coronavirus este Dumitru Brebeanu. Aflat la primul mandat în administraţia locală, mandat câştigat în urma alegerilor din 2016, fostul propagandist din perioada comunistă a deschis în urmă cu două săptămâni lista oficialilor ialomiţeni afectaţi de infecţia cu SARS-Cov-2. Abia ieşit dintr-o depresie severă, bărbatul ajuns la venerabila vârstă de 78 de ani s-a prezentat la medic la primele simptome asociate, în general, cu coronavirusul. Odată cu deteriorarea stării de sănătate, Brebeanu a fost internat la Spitalul Municipal „Anghel Saligny” din Feteşti. Aici, spun surse medicale, s-a comportat exemplar şi a contribuit şi la păstrarea tonusului optimist al celor cu care, datorită situaţiei în care s-a aflat, a fost nevoit să intre în contact.

Internat la începutul lunii iunie în spitalul de suport-Covid de la Feteşti, Dumitru Brebeanu a fost testat imediat după ce a ajuns în unitatea de îngrijire, iar rezultatele analizelor au confirmat infectarea cu SARS-Cov-2.

Deşi recunoaşte că s-a speriat de perspectiva agravării bolii, viceprimarul comunei Reviga ne-a declarat că a încercat să privească episodul de viaţă căruia i-a fost protagonist ca pe o cumpănă menită să-l responsabilizeze: „Da, recunosc, mi-a fost frică, dar cred că încercarea aceasta a avut darul de a mă întări şi de a-mi arăta că mai am de terminat nişte lucruri printre ai mei. Am ieşit mai puternic din acest test de responsabilitate, deşi, la un moment dat, nu mai credeam că-mi voi recăpăta reflexele”, ne-a mărturisit Brebeanu.

Testul la care l-a supus noul coronavirus poate fi considerat, fără dubii, al doilea prag important pe care „vicele” de la Reviga l-a trecut în existenţa pământeană. Asta după ce, înainte de 1989, pe vremea când era component de bază al ansamblului folcloric din localitate, a fost implicat în Franţa într-un accident de autocar cu urmări tragice.

Impactul îmbolnăvirii viceprimarului Dumitru Brebeanu asupra colegilor din administraţia locală de la Reviga a fost zero pentru că o coincidenţă fericită a făcut ca momentul îmbolnăvirii să coincidă cu concediul pe care acesta şi-l luase de la primărie.

Externat joia trecută din spitalul de la Feteşti în stare perfectă de sănătate, Brebeanu a rămas în autoizolare la domiciliu pentru a fi sigur că nu predă ştafeta coronavirusului către vreunul dintre concetăţenii săi.

Robert-Viorel Dincă


Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.


Lăptăria cu caimac
Polaris


Comentarii prin Facebook
Citește Condițiile de utilizare