24 dintre directorii școlilor din Ialomița au fost numiți prin detașare
Anul şcolar 2020-2021 a început în Ialomiţa cu mai mulţi directori numiţi, conform metodologie în vigoare, „prin detaşare în interesul învăţământului”.
Lista conducătorilor de unităţi de învăţământ aflaţi în această situaţie, şi care au susţinut interviurile de la jumătatea lunii august, îi cuprinde pe Dan Mioara – directorul Şcolii Gimnaziale Sărăţeni, Mihaela Diancof – directorul Grădiniţei Piticot din Slobozia, Duţă Nicolae – directorul Şcolii Profesionale Borduşani, Cristiana Filip – Cocora, Gangă Nicolae – Şcoala Gimnazială Bărcăneşti, Lazăr Viorica – Făcăeni, sau Marin Maria, directorul Şcolii Gimnaziale din Gura Ialomiţei.
În aceeaşi situaţie se află şi directorii şcolilor din Săveni – Luminiţa Ţuican, directorul Şcolii Alexandru Odobescu din Urziceni – Turcu Constantin, Udroiu Gica – directorul Liceului de Industrie Alimentară Feteşti şi adjuncta aceleiaşi unităţi de învăţământ – Agapie Nicoleta.
Lista directorilor de şcoli din judeţ care au fost numiţi prin detaşare este completată de Daniela Podaru –director adjunct al Şcolii Gimnaziale „Spiru Haret” din Ţăndărei, Irina Vasilescu la Ion Roată, Elena Zamfirescu la Răduleşti şi Gabriela Bratosin la Bărbuleşti.
Persoanele menţionate anterior au fost intervievate în prima zi programată pentru acest lucru, respectiv pe data de 13 august a.c., şi au primit între 18 şi 21 de puncte. Cele mai slabe rezultate le-au obţinut Luminiţa Ţuican, Elena Zamfirescu, Stalidi Alina – Şcoala Spiru Haret Ţăndărei şi Marin Maria.
Vineri, 14 august, au fost programaţi să susţină interviul în vederea detaşării pe funcţia de conducere alţi 7 candidaţi, aspiranţi la funcţia de director sau director adjunct. Dintre aceştia, doar 2 au fost mai slab pregătiţi, respectiv Grigore Mocăniţa Geta – directorul Grădiniţei Amara, şi Scurtu Laurenţiu – directorul Şcolii Mihai Viteazul din Feteşti.
Procedura numirii prin delegare nu este nici o noutate şi nici nu reprezintă vreo excepţie. La fel s-a procedat şi anul trecut, intervievaţii fiind preponderent aspiranţi la funcţiile de conducere care nu au promovat concursul de ocupare a funcţiilor în 2019.
Comisia care a analizat dosarele depuse în vederea susţinerii interviurilor desfăşurate pe 13 şi 14 august, dar şi a analizării documentelor depuse de cei care nu au participat la interviuri a fost condusă de Steluţa Mitrea, inspectorul şcolar al judeţului Ialomiţa.
Cristian Filip
Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.
Citește Condițiile de utilizare