Inițializează o căutare

PSD
SAMGPL

Războiul administrativ de la Ciochina s-a mutat în instanță


Prefectura Judeţului Ialomiţa a deschis o acţiune la instanţa de contencios administrativ în care cere anularea celor două dispoziţii prin care erau stabilite atribuţiile viceprimarului Marian Ţolea de către primarul Vasile Câmpulungeanu.

Acţiunea a fost demarată de Instituţia Prefectului Judeţului Ialomiţa după ce primarul Câmpulungeanu şi administratorul public Fotache au refuzat cu obstinaţie să modifice prevederile Dispoziţiei 298/29.12.2000 privind delegarea unor atribuţii către viceprimarul Marian Ţolea. Mai exact, la data de 29.01.2021 au emis dispoziţia nr. 61, identică în formă şi conţinut cu cea emisă la sfârşitul anului trecut. Acest aspect a fost menţionat şi în cererea de chemare în judecată înaintată la data de 16.07.2021 preşedintelui Tribunalului Ialomiţa.

Ambele dispoziţii ale primarului Câmpulungeanu primiseră aviz negativ din partea Instituţiei Prefectului, prin adresele nr.1149/22.01.2021 respectiv 4868/24.03.2021. Motiv care, în mod normal, ar fi trebuit să-l facă să amendeze cele două acte.

Numai că, în conformitate cu scenariul de acum cunoscut, tandemul Câmpulungeanu-Fotache a preferat să „joace” la trecerea timpului. Iar atitudinea s-a soldat cu acţiunea în justiţie demarată în urmă cu o săptămână, în ciuda faptului că prefectul Mihai Tănăsescu a sperat ca edilul şi administratorul public să pună interesul public înaintea orgoliilor personale: „Puteam ataca imediat cele două dispoziţii la instanţa de contencios administrativ, dar am sperat că, în cele din urmă, conţinutul acestora va fi modificat de asemenea natură încât să se respecte cadrul legislativ care reglementează activitatea autorităţilor locale. Au fost şase luni la dispoziţia celor în drept să ia măsuri pentru a intra în legalitate. Nu s-a întâmplat acest lucru, aşa că ne-am văzut nevoiţi să apelăm la instanţă”, a justificat Tănăsescu demararea acţiunii judecătoreşti.

În cererea de chemare în judecată se precizează că dispoziţia de delegare a atribuţiilor emisă la data de 29.12.2021 este parţial ilegală din patru motive: nu reglementează perioada şi limitele exercitării atribuţiilor delegate, iar viceprimarului Marian Ţolea îi sunt delegate atribuţii – precum controlul igienei şi salubrităţii localurilor publice sau instalarea semnelor de circulaţie – care exced cadrului legal deoarece primarul nu poate delega atribuţii care nu îi revin în calitatea sa de autoritate executivă.

În plus, prefectul Mihai Tănăsescu contestă şi prevederea de la art. 3 al dispoziţiei pentru care solicită anularea, conform căreia viceprimarul este subordonat primarului şi „în scopul îndeplinirii atribuţiilor delegate va prezenta primarului soluţii motivate de materializare a acestora”. Reprezentantul Guvernului în teritoriu îi „dă cu legea în cap” autorului (sau autoarei?) documentului respectiv, căruia ţine să-i amintească faptul că „vicele” exercită atribuţiile prevăzute de lege şi delegate de primar fără ca acestea să fie exercitate în nume propriu sau în numele primarului: „În cazul încălcării legii, persoana căreia i-au fost delegate atribuţii răspunde civil, administrativ sau penal pentru faptele săvârşite cu încălcarea legii”, se menţionează în cererea de chemare în judecată.

Bonus: încercarea de subordonare a viceprimarului faţă de secretarul general al comunei frizează şi ea ilegalul, întrucât, după cum se menţionează în cererea de chemare în judecată, conform art.152, alineat 1 din Codul Administrativ, viceprimarul este subordonat primarului şi nu altor funcţionari precum secretarul general sau administratorul public: „Reglementarea potrivit căreia, pe perioada absenţei viceprimarului conducerea operativă este asigurată de secretar este lipsită de temei legal... Secretarul rezolvă problemele curente ale comunei doar în situaţiile prevăzute în mod expres de lege”, se menţionează în motivarea cererii de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt al cererii respective, prefectul de Ialomiţa îi explică, indirect, autorului textului respectiv ce presupune modificarea: „Modificarea unui act normativ constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multe articole or alineate ale acestuia şi redarea lor într-o nouă formulare”.

Deloc lipsit de importanţă în contextul general al demersului iniţiat de Prefectura Ialomiţa este şi faptul că viceprimarul USR al comunei Ciochina îi adresase lui Câmpulungeanu, la data de 5.01.2021, o plângere prealabilă în care contestă chiar aspectele incriminate în dosarul ajuns pe rolul Tribunalului Ialomiţa.

Robert-Viorel Dincă


Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.


Lăptăria cu caimac
Polaris


Comentarii prin Facebook
Citește Condițiile de utilizare