Inițializează o căutare

PSD
SAMGPL

Un evazionist de profesie, cu 8 ani şi 6 luni de executat a fost ridicat de pe raza județului Călărași

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au acţionat pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de libertate.


 Joi, 28 octombrie a.c., poliţiştii l-au identificat pe raza judeţului Călăraşi, pe Radu Iulian Traian, din municipiul Slobozia. Pe numele acestuia, Tribunalul Ialomiţa a emis un mandat de executare a pedepsei de 8 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de „evaziune fiscală” şi „spălare a banilor”.

Cel în cauză a fost încarcerat în Penitenciarul Slobozia.

Pedeapsa primită de Radu Iulian Traian a rămas definitivă la data de 11 octombrie a.c., când Curtea de Apel Bucureşti i-a respins apelul. Dosarul penal în care evazionistul a fost condamnat era din 2017 şi a vizat fapte de evaziune săvârşite în 2013. În această speţă au mai fost inculpaţi şi condamnaţi, alături de Radu Traian Iulian, şi Asan Victoriţa, Rădulescu Nicuşor, Stănescu Bogdan şi Stănescu Marian, dar şi firma Radim Agro Oil Srl prin intermediul căreia au comis faptele penale.

Coinculpatul Rădulescu Nicuşor a fost condamnat la pedeapsa principală a închisorii de 5 ani pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.

Inculpatul Stănescu Marian a primit şi el 6 ani de închisoare cu executare, Stănescu Bogdan urmând să execute o pedeapsă sporită la 7 ani şi 6 luni închisoare.

Instanţa a mai dispus confiscarea de la inculpaţii Radu Traian Iulian şi Radim Agro OIL S.R.L. a sumei de 6.820.067,79 lei, cât a mai rămas de recuperat din suma pe care au folosit-o în circuitul evazionist - 9.130.553 de lei.

În prezent, condamnatul Radu Traian Iulian mai este judecat tot într-un dosar de evaziune fiscală. Fapta a fost comisă prin intermediul firmei „Mig Impex" S.R.L..

Dosarul se află pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la Tribunalul Ialomiţa fiind condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

Prejudiciul în acest dosar penal este de 954.537 lei, sumă care va fi actualizată cu dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate potrivit dispoziţiilor Codului de procedură fiscală

Prima condamnare, în dosarul Vlams Holding

În 2014, inculpaţii Neacşu Vladimir, Radu Traian Iulian şi Grosu Florin, în calitate de administratori de fapt ai SC Vlams Holding S.R.L. Slobozia, respectiv ai altor societăţi comerciale implicate în circuitul evazionist, au fost arestaţi preventiv şi ulterior condamnaţi pentru evaziune. Cei 3 evazionişti fuseseră acuzaţi că în perioada ianuarie - iunie 2014, au efectuat achiziţii intra-comunitare de materiale de construcţii de la societăţi comerciale din Bulgaria, pe care le-au înregistrat în evidenţele contabile şi le-au vândut către societăţi comerciale din România. Pentru compensarea TVA, cei trei au creat un circuit fictiv, prin intermediul mai multor firme de tip fantomă, prin care au simulat livrarea materialelor de construcţii în Bulgaria, producând un prejudiciu de peste 1,3 milioane de lei.

La data de 16 noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat pe inculpaţii Neacşu Vladimir şi Radu Traian Iulian la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, iar pe Grosu – la 7 ani.

Cristian Filip


Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.


Lăptăria cu caimac
Polaris


Comentarii prin Facebook
Citește Condițiile de utilizare