Ancheta în gravul accident feroviar de la Feteşti a fost finalizată: mecanicul era beat-mort
Agenţia de Investigare Feroviară Română (AGIFER) a dat publicităţii raportul privind accidentul feroviar survenit în urmă cu un an în staţia Feteşti, soldat cu distrugerea unei locomotive, a mai multor vagoane şi a infrastructurii feroviare. Raportul dat publicităţii luna trecută menţionează că accidentul a fost cauzat de un cumul de factori care au ţinut de nerespectarea prevederilor legale: un mecanic cu alcoolemie de 0,84 g/‰, sisteme de siguranţă dezafectate, necunoaşterea secţiei de circulaţie, oboseală şi nerespectarea timpilor de odihnă, cu alte cuvinte atitudini şi abordări iresponsabile ale activităţii feroviare. Accidentul de tren a avut loc în data de 28 iulie 2021, la ora 23.20. Atunci, un tren de marfă, care avea 41 de vagoane, a trecut de un semafor care era pe culoarea roşie, şi a lovit din spate un alt tren de marfă şi care avea în compunere 36 de vagoane.
„În urma acestui accident feroviar s-a produs deraierea şi avarierea locomotivei EA 194 şi a primelor 8 vagoane din compunerea trenului de marfă nr. 60514-1, precum şi a ultimelor 7 vagoane din compunerea trenului de marfă nr. 50790-1”, se arată în raportul AGIFER.
Accidentul feroviar a dus la paralizarea traficului de mărfuri şi de persoane, pe relaţia Bucureşti – Constanţa, viteza de deplasare în zona Feteşti fiind limitată la 50 km la oră.
Valoarea estimativă totală a daunelor materiale conform documentelor puse la dispoziţie de către părţile implicate, până la data finalizării proiectului de raport, a fost de 4.62 milioane de lei şi 194.000 de euro.
A trecut de semaforul roşu
Inspectorii de la AGIFER au stabilit că mecanicul şi-a pierdut capacitatea de a conduce locomotiva în condiţiile în care acesta era singur în postul de conducere al locomotivei, şi mai mult, avea toate instalaţiile de frânare automată dezactivate. Aceste instalaţii sunt cunoscute în sistemul feroviar sub indicativele de DSV şi INDUSI.
În plus faţă de aceste motive, mecanicul nu a respectat indicaţia semaforului feroviar, care era pe roşu, fapt care semnifică - „opreşte fără a depăşi semnalul!”.
În raport, se arată că locomotiva a circulat cu viteze mari, în condiţiile în care un alt semnal feroviar, anunţa că următorul semafor are culoarea roşie.
„Pe ultimii 4 km, viteza trenului a crescut aproape constant de la 22 km/h la 66 km/h, fără a fi înregistrate efecte de frânare sau de reducere a acesteia. Ca urmare a analizării datelor înregistrate de instalaţia IVMS de pe locomotiva EA 194 s-a constat că, între momentul când locomotiva a trecut prin dreptul semnalului prevestitor Pr YC şi momentul opririi a fost un interval de timp de 3 minute şi 05 secunde. În acest interval de timp, dacă instalaţia DSV ar fi fost în funcţie, aceasta ar fi putut comanda de 6 ori frânarea de urgenţă a trenului, în lipsa unei acţiuni a mecanicului de locomotivă”, arată raportul.
După accident, mecanicul s-ar fi dus să bea…
La scurt timp după accidentul feroviar, mecanicul de tren a plecat de la faţa locului. El a motivat că a mers să caute un spital pentru a fi consultat de către medici, dar că nefiind din zonă, nu a ştiut unde să caute unitatea medicală.
Apoi, când s-a întors spre staţia CFR Feteşti, unde a avut loc accidentul feroviar, s-a oprit la un magazin alimentar de unde a cumpărat o sticlă de suc şi o bere. Această stare de fapt se arată chiar în raportul AFER.
„Mecanicul de locomotivă, după coborârea de pe locomotivă, a părăsit locul accidentului, conform propriei declaraţii plecând din zona staţiei CFR Feteşti cu „intenţia de a ajunge la spital”. Întrucât nu cunoştea zona, nu a găsit nici un spital şi declară că fiindu-i foarte sete şi-a „cumpărat o sticlă de suc, apoi neştiind ce să facă a cumpărat şi bere” pe care le-a consumat într-un parc, se arată în raport.
Avea o alcoolemie de om care a băut şapte beri
Ulterior, după peste patru ore de la producerea accidentului, mecanicul a fost testat pentru alcool, la ora 03:19, rezultatul fiind 0,40 mg/l alcool în aerul expirat, aceste date fiind preluate din bonul alcooltestului.
Având în vedere rezultatul alcooltestului efectuat cu aparatul tip Drager, mecanicul de locomotivă a fost dus de poliţişti la Spitalul Judeţean Slobozia unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea determinării cantităţii de alcool în sânge. Conform buletinului de analiză toxicologică nr. 408/A12/410 din 12.08.2021 rezultatul a fost următorul: la ora 04:05 - alcoolemie 0,84 g/‰, proba 2 – 05:05, alcoolemie 0,61g/‰.
Manualele de medicină legală arată că pentru o asemenea alcoolemie, o persoană care cântăreşte 100 de kilograme trebuie să fi consumat peste şapte beri de 500 de grame, fiecare.
Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citește Condițiile de utilizare