Jandarm din cadrul IJJ, filmat când lovește un bărbat încătușat
De ceva vreme, pe o reţea de socializare circulă mai multe filmări cu nişte jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Ialomiţa, care încătuşează 5 bărbaţi la bâlciul care a avut loc la începutul lunii, la Ţăndărei. Potrivit uneia dintre filmări, din data de 12 septembrie a.c., ora 20:40, realizată cu telefonul mobil de o persoană participantă la bâlci, după încătuşarea unui bărbat care fusese întins pe burtă de doi jandarmi, un ofiţer se apropie şi-l loveşte cu piciorul pe cel care fusese recalcitrant. Lovitura cu piciorul nu a fost puternică, doar inutilă şi aducătoare de cercetare disciplinară pentru cel care a aplicat-o. Ofiţerul vizat este Dănuţ Chiţoi (foto), din comuna Chichineţu, judeţul Brăila, fost şef al Detaşamentului de Jandarmi Feteşti până mai acum câteva luni, în prezent lucrător la Slobozia al IJJ Ialomiţa. Chiţoi a fost şeful dispozitivului de jandarmi dislocat de IJJ Ialomiţa şi IJJ Constanţa la bâlciul de la Ţăndărei în ziua de 12 septembrie a.c., când a avut loc şi incidentul.
Problema pentru Chiţoi este faptul că a lovit persoana încătuşată, deşi respectivul se afla pe burtă, controlat de alţi doi jandarmi care îi aplicau cătuşele. Chiar dacă recalcitrantul nu protesta şi nici nu comenta acţiunea de încătuşare, Chiţoi a ţinut să se bage în seamă total aiurea şi să şi-o facă cu mâna lui (scuze pentru cacofonie)…
În ultimul an, ofiţerul Dănuţ Chiţoi a mai apărut în cadrul articolelor noastre, din diverse motive. Toate au avut legătură cu fapte petrecute pe vremea în care a fost şef al Detaşamentului de Jandarmi Feteşti. Pe data de 9 ianuarie a.c., subofiţerul Gheorghe Petrică, zis Tarzan, şef schimb pază în cadrul Detaşamentului de Jandarmi Feteşti, a fost filmat de camerele de supraveghere cum introduce un televizor LED în unitate. Deşi era un incident de securitate grav, în sensul că într-un TV poate fi o bombă care ajunge astfel într-o unitate militară, IJJ Ialomiţa a muşamalizat cazul. La acel moment, Chiţoi era şeful Detaşamentului 3 Jandarmi Feteşti, şi l-a lăudat pe Tarzan că nu va păţi nimic fiind protejatul IJJ. Data trecută, proba fatală cu care demonstram că Tarzan este ţinut în braţe de IJJ a fost avertismentul dat subofiţerului George Stănescu. Pentru că a confirmat faptul că Tarzan repară electrocasnice în unitate, existând şi filmări în acest sens, Stănescu a primit sancţiunea avertisment de la comanda IJJ. Iar obedientul şef al Detaşamentului 3 Jandarmi Feteşti, Chiţoi Dănuţ, a mers cu „avertismentul“ în dinţi până la Trezoreria Feteşti unde subofiţerul Stănescu efectua serviciu de pază.
Nu întâmplător am făcut aceste precizări şi am reluat câteva pasaje din articolele anterioare în care a apărut Chiţoi. „Bătăuşul“ de serviciu al IJJ ar vrea să se întoarcă la comanda Detaşamentului 3 Jandarmi Feteşti după ce actualul şef se va pensiona. Numai că, de data asta, întoarcerea lui Chiţoi la Feteşti va depinde în mare măsură de rezultatul cu care se va solda proaspăta cercetare disciplinară pentru fapta de la Ţăndărei.
Vom reveni cât de curând cu detalii despre rezultatul comisiei de disciplină constituită pentru anchetarea incidentului produs de Chiţoi la bâlci.
Sorin Duţu
Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citește Condițiile de utilizare