Inițializează o căutare

PSD
SAMGPL

Garda Națională de Mediu: La Clean Tech Ciulnița se respectă legislația

Modul în care îşi desfăşoară activitatea SC Cleantech International SRL a făcut obiectul unui control al comisarilor Gărzii Naţionale de Mediu, efectuat în perioada 10-19 ianuarie.

Desantul a vizat modul în care îşi desfăşoară activitatea instalaţia pentru reciclarea carcaselor de animale şi a avut ca scop precis declarat de cei doi comisari verificarea respectării legislaţiei de mediu în vigoare, dar şi cele asumate prin actele de reglementare obţinute de reprezentanţii legali ai entităţii controlate.


Vizita efectuată la Ciulniţa de cei doi comisari ai GNM nu face parte dintre cele incluse, cu un termen generic, în categoria „tematice“, ci a fost rezultatul a două sesizări înregistrate în evidenţele Gărzii la datele de 7 şi 14 decembrie 2022.

Pe parcursul vizitei în teren, efectuată în prezenţa responsabilului de mediu al Cleantech International, s-a constatat că instalaţia pentru reciclarrea carcaselor de animale este pusă în funcţiune şi a fost verificată conducta de deversare în punctul de evacuare a apelor uzate de pe malul râului Ialomiţa. S-a constatat cu acest prilej că respectiva gură de evacuare este „blindată“, nefiind constatate urme de intervenţie suferite de instalaţia respectivă şi nici deversări de ape uzate în apele râului Ialomiţa.

La limita amplasamentului, mai exact în partea din spate a acestuia, spre vest, s-a constatat că împrejmuirea nu este integrală şi că, în condiţiile absenţei elementelor din gard, există riscul intruziunilor pe amplasament.

Controlul a vizat şi staţia de tratare a apelor uzate, unde s-a constatat că erau în curs activităţi de reglare.

Comisarii GNM au menţionat în raportul final întocmit în urma controlului efectuat că procesul tehnologic de tratare a apelor uzate se desfăşoară conform procedurilor şi că acestea sunt supuse procesului tehnologic de eliminare a mirosurilor, condensul rezultat fiind direcţionat către bazinul de egalizare: „În prima etapă, apele uzate sunt preepurate în instalaţii de tratare fizico-mecanică şi direcţionate tot către bazinul de preepurare. Ulterior, sunt omogenizate şi introduse într-o treaptă tehnologică de epurare biologică şi, în continuare, conduse într-un bazin cu membrană bioreactor pentru separarea apei tratate de biomasă“. În raportul de control se precizează şi faptul că finalul procesului de epurare a apelor uzate rezultate în urma procesului de producţie este reprezentat de dirijarea acesteia către staţia de tratare prin osmoză inversă şi depozitarea în bazinul de unde este reintrodusă în procesul tehnologic.

Comisarii GNM au ajuns, în urma controlului, la concluzia că modificările aduse instalaţiilor de către operator s-au realizat „pentru respectarea cel puţin a nivelurilor de emisie asociate celor mai bune tehnici disponibile“: „Pe cale de consecinţă, având în vedere cele menţionate mai sus, operatorul economic are posibilitatea efectuării probelor tehnologice cu sistemul de epurare a apelor uzate pentru încadrarea în cerinţele BAT/BREF, până la data de 31.01.2023“. Cu precizarea că acest termen poate fi prelungit până la o dată stabilită de APM Ialomiţa, cu notificarea Comisariatului General.

Lista măsurilor dispuse în urma controlului include, pe lângă montarea gardului lipsă, le include şi pe cele care „să asigure că nici o poluare de mediu nu va fi cauzată“.

Cristian Filip


Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.


Lăptăria cu caimac
Polaris


Comentarii prin Facebook
Citește Condițiile de utilizare