Doi agenți din Urziceni, trimiși în judecată pentru luare de mită
Percheziţiile făcute de ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Ialomiţa, în data de 13 martie a.c., s-au soldat cu două dosare penale, deocamdată. Ambele au ajuns pe rolul Tribunalului Ialomiţa, marţi, 30 aprilie a.c., cu acord de recunoaştere a vinovăţiei. Acesta a fost şi motivul pentru care percheziţiile nu s-au lăsat la vremea respectivă şi cu arestări preventive. Inculpaţii şi-au recunoscut faptele imediat după ce au primit mandate de aducere, şi chiar au acceptat pedepsele propuse de procuror. Cei doi poliţişti care au călcat pe bec şi au recunoscut că au luat mită se numesc Bodîrlău Nicuşor-Alin şi Drugea Nicolae. Potrivit ultimelor declaraţii de avere, Bodîrlău este agent II în cadrul Poliţiei Urziceni, iar Drugea este ajutor şef de post la Jilavele. Ambii deţin câte un apartament în Urziceni, Drugea având în plus două terenuri, unul arabil şi celălalt intravilan, şi două vechituri de maşini din 2004-2006, un Opel Vectra şi un BMW seria 3.
Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.
Reamintim că în data de 13 martie a.c., ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Ialomiţa au efectuat patru percheziţii domiciliare pe raza judeţului, în cadrul unui dosar penal de luare de mită. Ancheta a vizat trei agenţi de poliţie bănuiţi că ar fi primit şpagă de la şoferii pe care i-au oprit în trafic. Deocamdată, iată, doar doi dintre cei 3 vizaţi au recunoscut faptele şi au semnat acorduri cu procurorul din cadrul Parchetului Judeţean.
Percheziţiile au fost derulate în baza ordonanţei de delegare emisă de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa şi a mandatelor de percheziţie emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Ialomiţa.
Percheziţiile au avut loc la sediul Poliţiei Municipiului Urziceni şi la alte trei adrese, domiciliile celor doi agenţi de poliţie, Bodîrlău Nicuşor-Alin şi Drugea Nicolae, iar despre al treilea încă nu avem date la momentul redactării articolului.
„Activităţile s-au desfăşurat într-un dosar penal având ca obiect săvârşirea unor infracţiuni de luare de mită, de către agenţi de poliţie în cadrul IPJ Ialomiţa - Poliţia Municipiului Urziceni, care ar fi pretins şi primit sume de bani de la conducători auto pentru a le aplica contravenţii mai blânde faţă de cele constatate în realitate. La finalizarea percheziţiilor, ofiţerii anticorupţie din cadrul Serviciul Judeţean Anticorupţie Ialomiţa au pus în executare trei mandate de aducere faţă agenţii de poliţie din cadrul I.P.J. Ialomiţa, care au dobândit calitatea de suspecţi în cauză.
În cauză s-a beneficiat de sprijinul lucrătorilor din cadrul D.G.A. - Serviciul Operaţii şi Serviciul de Interceptare al Comunicaţiilor, S.J.A. Buzău şi I.J.J. Ialomiţa”, a menţionat DGA într-un comunicat de presă din data de 13 martie a.c.. Între timp, iată, acuzaţiile s-au şi confirmat în două dintre cele 3 cazuri vizate de DGA Ialomiţa.
Percheziţiile au fost derulate în baza ordonanţei de delegare emisă de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa şi a mandatelor de percheziţie emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Ialomiţa.
Percheziţiile au avut loc la sediul Poliţiei Municipiului Urziceni şi la alte trei adrese, domiciliile celor doi agenţi de poliţie, Bodîrlău Nicuşor-Alin şi Drugea Nicolae, iar despre al treilea încă nu avem date la momentul redactării articolului.
„Activităţile s-au desfăşurat într-un dosar penal având ca obiect săvârşirea unor infracţiuni de luare de mită, de către agenţi de poliţie în cadrul IPJ Ialomiţa - Poliţia Municipiului Urziceni, care ar fi pretins şi primit sume de bani de la conducători auto pentru a le aplica contravenţii mai blânde faţă de cele constatate în realitate. La finalizarea percheziţiilor, ofiţerii anticorupţie din cadrul Serviciul Judeţean Anticorupţie Ialomiţa au pus în executare trei mandate de aducere faţă agenţii de poliţie din cadrul I.P.J. Ialomiţa, care au dobândit calitatea de suspecţi în cauză.
În cauză s-a beneficiat de sprijinul lucrătorilor din cadrul D.G.A. - Serviciul Operaţii şi Serviciul de Interceptare al Comunicaţiilor, S.J.A. Buzău şi I.J.J. Ialomiţa”, a menţionat DGA într-un comunicat de presă din data de 13 martie a.c.. Între timp, iată, acuzaţiile s-au şi confirmat în două dintre cele 3 cazuri vizate de DGA Ialomiţa.
Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.
Citește Condițiile de utilizare